Au fost selectate proiectele ce urmeaza a fi implementate in cadrul programului Impreuna pentru fiecare 2011. Vezi mai jos lista finala.                

Dotarea, modernizarea si reabilitarea Cabinetului Medical Individual “Fratila Elena”

Adaugat la data de 13-06-2010
de Lenuta Bloj

Prin proiectul propus se doreste dotarea cabinetului medical cu urmatoarea aparatura: 1 ecograf portabil, 1 tensiometru, 1 stetoscop clasic, 1 glucometru, 1 trusa de prim ajutor, 1 talometru portabil pentru bebelusi, 1 cantar bebelusi si copii, 1 cantar adulti. De asemenea, se vor face lucrari de modernizare si zugravire a spatiului respectiv (inlocuirea unei parti din mobilierul existent, inlocuirea usilor cu usi tip termopan, zugravirea cabinetului, a salii de tratament, a salii de sterilizare, a salii de asteptare, a grupului sanitar si a celor doua holuri). In plus, consideram necesara informarea populatiei comunei Sincel asupra importantei depistarii timpurii a afectiunilor abdominale si diagnosticarea acestora prin distribuirea de pliante informative si prin organizarea de sesiuni de informare, sesiuni care se vor desfasura la Caminul Cultural Sincel si in scoala Sancel. Echipa de proiect propusa va coordona activitatea voluntarilor selectionati si va implica administratia publica locala in derularea activitatilor proiectului.